Către o nouă Poezie / Toward a new Poetry

About the possibility of new in Poetry

Poetry would have appeared together with human, 100,000 years ago, in the hot dust of African savanna and died on the tables of Cabaret Voltaire, in Zurich – Switzerland, by the hand of DaDa-ists. It throb a while, some tried to resuscitate it, but I, with all the winters cold in my blood, I`ve killed it. It has been said before, but I truly did it. Here`s why, here`s how:

I don`t believe in poetry anymore. Since DaDa, poetry is just a corps, artificially animated. Nothing alive, nothing new can be said anymore; everything was said. Still, many say this, no one believes it. Every contemporary poet can be nothing but mediocre. And yes, mediocrity has its mediocrities, its geniuses, its stupidities. But it is still mediocrity. Whoever likes this, it`s his business. Personally, I prefer to be the worsted poet then a mediocre one. It`s a risk that I take it without a thought. But who knows…

If DaDa-ists were using automatism in order to generate poetry, I use automatism to deform what I`ve created in a classic manner. The poet is a poet when defines itself as such. Poetry does not exist, only the good or bad will of interpretation. So, contemporary poet writes a text, however worked, however profound, however sensible, but condemned to be mediocre. I propose that when he acknowledge this, with a painful pleasure, to altered its poem through automatisms, letting the algorithms, strange of himself, to reconfigure his text, in the hope of new forms, of strange meanings.

My proposal regarding poetry could seem, at a superficial view, one that resembles DaDaism, or Absurd or Conceptualism, but has nothing to do with none of those movements. It goes from the creation of a real text, written by all skills of the poet and grammatically and semantically coherent, deformed afterwards through automatisms, however brutal, until it ends up into a non-text. The poem would appear broken to the reader, altered, unreadable, but… suggested (isn’t this the dream?), as the shape of a woman`s body through an opaque window glass. His mind would re-construct the reality, but without ever being able to confront it. This is the secret of un-disappointment, the triumph of ideal upon reality.

From Eliot we know that the new has to be judge in the context of tradition, so in what sense should we now interpreting the traditional quote of Robert Frost, “The poetry is what gets lost in translation”? Isn`t our proposal reveling it as being even more true than it was supposed to be? Isn`t the poetry lost in successive translations  the one that the readers mind strive to reconstruct from the bizarre pieces of the abused poem? And how he would never make it, and even if he does, even less he could know it – isn`t this the prove that poetry is beyond poetry?

What brings new this procedure?* In the first place, the discovery that however broken a text would be, semantically and grammatically, the readers mind will try to fix it. The original poem, mentally reconstructed, has its own ontology; it does not belong to the poet (who has written a hall other text), neither to the reader (who has build it upon poet`s suggestions, but without the possibility of knowing the original).

Of a great pedagogical use is “The lesson about cube” of the Romanian poet Nichita Stanescu, where he talks about constructing a perfect cube, and after that, smashing with a hammer one of its corner, that everyone to look at it, wandering what a perfect cube have been if not having a broken corner . We accept it, but with a twist: the cub can be perfect only in the reader’s mind, who reconstruct  the broken corner. Previously, was just an ordinary cube, polished, that’s right, razed, etc. (useless, of course) with bla,bla,bla.

But however ordinary a cube could be, however corrupt or bad designed, it exists and no one can denied it. Is the same with altered text, beyond any interpretations, he also exists in itself, like a broken cube, like a twisted circle, like a triangle with distorted angels. We may not like it, but how happy is the one who knows that to like because you don`t like (meaning the pleasure of unpleasant) is an inexhaustible resource of pleasure.

Killing poetry I`ve discovered that beyond poetry is poetry. In conclusion, all that remains is to play. A poetic game that anticipates a poetic reality that will be to come true. Pound said to us, about poetry, that we should make it new. I say we make it crazy. As crazy as possible. This is the motto of the age I prophesying about.

 

* While I was writing on my volume, I`ve checked on internet if someone have done this. I`ve searched “Poetry made with Google Translate” and I`ve discovered that there is a mister called Ari Eckols, who published online 10 poems distorted with this procedure. He split the page in four: in upper left is the original text, in lower left the poem was translated in one language and re-translated in English, in upper right in two languages and in lower right in three languages. Through the fact that he choose to publish the original text and its more and more altered versions, Eckols dose nothing more than to acknowledge that yes, the text is deformed through multiple translations, but fails to see the implications of this fact, as we presented those above. It happens that great discoverers sometimes miss what incredible applications their discoveries can have. Because the idea has come to me before knowing him, I consider that is appropriate to share together the discovery.

 

 

Despre posibilitatea noului în Poezie

 

 

Poezia va fi apărut de-odată cu omul, acum 1000,000 de ani, în praful fierbinte al savanei africane și a murit pe mesele cabaretului Voltaire, în Zurich – Elveția, de mâna DaDa-iștilor. A mai zvâcnit un timp, unii au încercat s-o resusciteze, iar eu, cu gerul tuturor iernilor în sânge, am ucis-o. O vor fi zis-o și alții, dar eu am chiar am făcut-o. Iată de ce, iată cum:

Nu mai cred în poezie. De la DaDa încoace, nu-i decât un cadavru animat artificial. Nimic viu, nimic nou nu se mai poate spune; s-a spus totul. Totuși, mulți o spun, nimeni nu o crede. Orice poet contemporan nu poate fi decât mediocru. Și da, mediocritatea are mediocritățile ei, genialitățile ei și neroziile ei. Dar tot mediocritate este. Cine se complace în asta, treaba lui. Personal, decât să fiu un poet mediocru, mai bine sunt cel mai prost. E un risc pe care mi-l asum fără să clipesc. Dar cine știe…

Dacă DaDa-iștii se foloseau de automatism pentru a genera poezie, eu mă folosesc de automatism pentru a deforma ceea ce am generat în mod clasic. Poetul este poet când se definește  pe sine astfel. Poezie nu există, doar buna sau reaua voință a  interpretării. Așadar, poetul contemporan scrie un text, oricât de muncit, oricât de profund, oricât de sensibil, dar condamnat să fie mediocru. Eu propun ca atunci când conștientizează asta, cu o dureroasă plăcere, să își altereaze poemul prin automatisme, lăsând algoritmele străine de sine să-i reconfigureze textul, în speranța unor forme noi, a unor înțelesuri inedite.

Propunerea mea față de poezie poate părea, la o privire superficială, una DaDa-istă, sau Absurdă sau Conceptualistă, dar n-are treabă cu nici unul dintre aceste curente. Ea pleacă de la crearea unui text real, scris după toată priceperea poetului și coerent gramatical și semantic, deformat apoi, prin automatisme, oricât de brutal, până sfârșește într-un non-text. Cititorului, poemul îi va apărea frânt, stricat, ilizibil, dar… sugerat (nu acesta-i visul?), ca forma trupului unei femei după un geam cu sticlă opacă. Mintea sa va re-construi realitatea fără însă a putea vreodată s-o confrunte. Acesta e secretul ne-dezamăgirii, al triumfului idealului asupra realului.

De la Eliot știm că noul se judecă în contextul tradiției, așadar în ce lumină ar trebui să interpretăm acum tradiționalul citat al lui Robert Frost, ”Poezia este ceea ce se pierde în traducere”? Nu cumva propunerea noastră îl descoperă a fi încă și mai adevărat decât se credea? Oare nu poezia pierdută în traduceri succesive este ceea ce mintea cititorului se străduiește să reconstruiască din rămășițele bizare ale poemului abuzat? Și cum niciodată nu va reuși și chiar dacă ar reuși, cu atât mai puțin ar putea-o ști – oare nu cumva asta arată că poezia este chiar dincolo de poezie?

 

Ce aduce nou acest procedeu?* În primul rând constatarea că oricât de stricat ar fi un text, semantic și gramatical, mintea cititorului va încerca să-l repare. Poemul original, reconstruit mental are ontologie proprie, el nu aparține nici poetului (care a scris cu totul alt text), nici cititorului (care l-a construit după sugestiile poetului, fără posibilitatea însă, de a cunoaște originalul).

De un mare folos pedagogic este Lecția despre cub a lui Nichita. Cu o întorsătură: cubul nu poate fi perfect decât în mintea cititorului care-i re-construiește colțul ciobit. Anterior, n-a fost decât un cub banal, ce-i drept lustruit, răzuit, etc.(inutil, desigur) cu bla,bla,bla. Dar oricât de comun e un cub, oricât de corupt sau de prost realizat, el există și nimeni nu-l poate nega. La fel și textul alterat, în afara oricăror interpretări, există de asemenea în sine, ca un cub ciobit, ca un cerc frânt, ca un triunghi cu ungiurile strâmbe. Poate să nu ne placă, dar cât de fericit este cel care știe că a-ți plăcea tocmai pentru că nu-ți place (adică a găsi plăcerea neplăcerii) este o resursă de plăcere inepuizabilă.

Ucigând poezia am descoperit că dincolo de poezie este poezie. În concluzie, nu ne rămâne decât să ne jucăm. Un joc poetic care poate anticipează o realitate poetică ce se va adeveri cândva. Pound ne-a spus despre poezie s-o facem nouă. Eu spun s-o facem nebună. Cât mai nebună. Iată moto-ul epocii pe care o profețesc.

 

* În timp ce scriam la volum, am verificat pe internet dacă a mai făcut cineva asta. Am căutat ”Poezii făcute cu Google Translate” și am descoperit că un domn, pe nume Ari Eckols, a publicat online 10 poeme distorsionate prin acest procedeu. Își împarte pagina în patru părți: în stânga sus e textul original, în stânga jos poemul a fost tradus într-o altă limbă și retradus în engleză, în dreapta sus în două limbi și în dreapta jos în trei limbi. Prin faptul că alege să publice textul original și versiunile sale dn ce-în-ce mai alterate, Eckols nu face decât să constate că da, textul se deformează prin traduceri repetate, dar nu reușeșete să întrevadă implicațiile acestui fapt, așa cum le-am prezentat  mai sus. Se întâmplă cu marii descoperitori, ca uneori habar să nu aibă ce aplicații incredibile pot avea descoperirile lor. Pentru că ideea mi-a venit înainte să aflu despre el, consider că se cuvine să împărțim descoperirea.

 

Advertisements
Comments
  1. […] Către o nouă Poezie / Toward a new Poetry […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s